Săptămâna aceasta a fost una agitată pe Wall-Street. S-a realizat un deal pentru a salva o bancă a cărei prăbușire ar fi produs daune de 3 ori mai mari decât Lehman Brothers. În Elveția, nicio bancă nu poate da faliment, pentru că ar ridica întrebări asupra sistemului bancar elvețian. Credit Suisse a făcut multe investiții proaste și a schimbat prea târziu managementul.

Ce s-a întâmplat cu Credit Suisse este unul dintre cele mai grele momente din sistemul bancar elvețian. Când clienții pierd încrederea în propria bancă, încep retragerile sau mută depozitele în altă bancă. În Elveția, băncile ajunseseră să împrumute de 100 de ori mai mult față de rezervele minime obligatorii de la banca centrală.

Când cineva nu mai plătește și ajungi să ai un credit neperformant, banca centrală cere provizioane egale cu suma împrumutată clientului. Dacă ai retrageri foarte multe, e clar că tot sistemul se prăbușește, chiar dacă tu nu ai credite neperformante. UBS a fost obligată să cumpere Credit Suisse, pentru că a fost singura care ar fi putut face asta. UBS a plătit 5% din capitalizarea ei bursieră, plătind acțiuni UBS în locul acțiunilor Credit Suisse.

Patrimoniul imobiliar și de clienți Credit Suisse este mană cerească pentru UBS, având în vedere că a preluat întreaga rețea de sucursale. Dacă mâine, UBS ar fi în situația să fie salvată, am avea o mare problemă; regulatorul și nici altă bancă nu și-ar permite să o cumpere. O astfel de bancă precum UBS va putea face operațiuni excesive, fiind un jucător atât de puternic. Piața crypto a crescut, dar doar monedele mari precum BTC și ETH.

Fiecare bancă, după 2008, a emis contingent convertible bonds, inventate pentru situația în care băncile nu mai au lichiditate. Credit Suisse avea 17 miliarde în aceste contingent convertible bonds care au devenit zero, oamenii au pierdut tot. Așteptați-vă ca anul viitor, UBS să dea niște rezultate spectaculoase și acțiunile să crească.

Faptul că deținătorii de CoCo bonds nu au luat nimic a dus la o neîncredere masivă în piață. Rămân la ideea că în 2008 trebuia să lăsăm selecția naturală să acționeze, cum ar fi trebuit să facem și acum. Dacă First Republic Bank nu ar avea retrageri atât de mari, ar putea avea PER și mai mic decât 2, ceea ce îi crește atractivitatea.

Băncile comerciale nu mai au aceeași problemă ca în 1932, când a fost instituit acordul Glass-Steagall. Nu mai există nicio bancă mare care să nu aibă și divizie de investment banking. Am reușit nu să stingem focul, ci să îl concentrăm în mâna a foarte puțini oameni.