În episodul de astăzi, Ștefan Mandachi îl are alături de el pe antreprenorul Andrei Caramitru, iar împreună vor discuta despre educație financiară, antreprenori români, marketing și despre business-uri spre care îți poți muta atenția.
Dacă vrei să afli despre importanța educației financiare, despre strategii de marketing și despre teama ilogică a oamenilor de a face trecerea de la angajați la antreprenori, vizionează acest material, apoi exprimă-ți părerea în secțiunea “comentarii”.
#educatiefinanciara #antreprenori #marketing
00:00- 09:46 – Educația financiară în România și fructificarea nevoii de a prospera.
Fără niciun dubiu, nivelul de educație financiară din țara noastră este foarte scăzut. Dar din vina cui?
A oamenilor? A sistemului educațional?
Și mai ales, ce putem face să ne îndreptăm?
Cu siguranță, nu ne putem îndrepta doar prin folosirea sintagmei “Vreau să fac bani.”.
Și apoi, să așteptăm ca banii ăia să cadă din ceruri.
Spre finalul fragmentului, Andrei Caramitru ne vorbește despre importanța marketingului și despre lacunele pe care le are România atunci când vine vorba de marketing.
9:46-19:12 – România – țara SRL-urilor.
Aflăm aici care-i diferența dintre SRL și brand, despre nivelul de sofisticare a pieței din România și despre integritate/ demnitate în business.
Cât de repede își pot pierde oamenii încrederea în tine și în business-ul tău? Într-o secundă de neatenție, din păcate.
19:12- 37:31 – cele trei faze ale dezvoltării României.
▪️1990- 1995 – COLAPS – România nu avea nimic înafară de fabrici și uzine și absolut nimeni nu cumpăra produsele noastre.
▪️1995- 2008 – Privatizările – au început să apară cadre legislative noi, în direcția U.E – NATO, care ne permiteau să începem să ne dezvoltăm.
Au apărut privatizările, au apărut multinaționalele, iar apoi ne-a lovit criza.
▪️2008- prezent – După criza din 2008, au apărut multe posibilități de creștere și dezvoltare, care ne-au plasat ușor, dar sigur, pe o pantă ascendentă.
Andrei Caramitru spune că suntem în mijlocul unei perioade înfloritoare. Până când și în ce domenii, afli din acest fragment.
37:31- 56:13 – Resursa umană, construirea culturii organizaționale și conexiunile.
Aflăm la începutul fragmentului mici “secrete” despre motivarea oamenilor, despre cum putem face să-i ținem aproape și despre cum oferirea de claritate în ceea ce privește obiectivul principal, poate fi cea mai bună metodă de a-i face pe cei nepotriviți să se auto-elimine.
Tot de-aici aflăm că toată cultura organizațională se construiește în jurul unui lider inspirațional, care le este aproape colegilor.
Spre finalul fragmentului, Andrei Caramitru ne povestește despre conexiuni, cu exemple concrete din viața lui, purtându-ne prin adolescența sa, până la maturitate.
56:13- 1:04:56 – Antreprenorul român – “vampirul” care suge sângele poporului. 🧛🏻♂️
De ce credeți că antreprenorii noștri încă sunt rău văzuți?
Din cauza ideilor comuniste? Sau poate fiindcă antreprenorii din anii ‘90 făceau jafuri la drumul mare? Sau pentru că oamenii încă nu înțeleg economia? Vă răspunde Andrei Caramitru.
Tot aici, despre teama nejustificată a oamenilor și de ce preferă unii să rămână funcționari, în loc să facă pasul spre antreprenoriat.
1:04:56- 1:13:50 – Sistemul de învățământ din România.
De ce “scârțâie”, ce ar trebui schimbat, ce materii ar trebui scoase/ introduse.
Iar spre finalul interviului, vine întrebarea întrebărilor 😁:
“Ce ai face cu 10 000 de euro?”
Dacă sunteți curioși de răspuns, urmăriți materialul până la final.
Te salut! Sunt Ștefan Mandachi și muncesc cu pasiune din 2020 ca să construiesc un canal de YouTube unic în România. Îmi doresc să creez un tărâm virtual al asumării, creativității și al exprimării libere, în care ideile să circule libere, fără cenzură, să fie utile, integre și originale, dar mai ales, să inspire.
Ca voluntar, am fondat asociația umanitară “Jeni Mandachi” unde ajutăm animalele fără stăpân și oamenii vitregiți de soartă.
Ca antreprenor, de-a lungul anilor am creat mai multe branduri, care au devenit simboluri în domeniile lor: cea mai mare franciză autohtonă de fast-food creată vreodată la noi, Spartan și cel mai bine cotat hotel de 4 stele din România, Mandachi Hotel & Spa.
Ca regizor de film, am realizat documentarul manifest “30 de ani și 15 minute” , scurtmetrajele “The Little Truth” și “Peace off”. În 2023 se lansează ultimul meu film documentar.
Îmi doresc să ofer valoare aici și prin viața mea. Să împărtășesc din experiența mea profesională și să am lângă mine oameni care gândesc și simt ca mine, pentru ca împreună să facem o lume mai asumată și mai autentică.
Facebook: https://www.facebook.com/stefanmandachi
Instagram: https://www.instagram.com/stefan.mand…
TikTok: stefanmandachi Blog: https://www.stefanmandachi.ro
Proiectul meu de suflet – CAIETUL VISURILOR: https://www.caietulvisurilor.ro
Descoperă mai multe la Investor 📈 mapamond🌐media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.