Fintech-ul Fagura, fondat de antreprenori din Republica Moldova, care a creat o platformă prin care oferă împrumuturi, dar şi posibilitatea de a investi în aceste credite, va folosi finanţarea de aproape 800.000 de euro obţinută pe platforma de crowdfunding Seedrs din Marea Britanie pentru a-şi susţine creşterea în următorul an şi jumătate, interval în care unul dintre principalele obiective este reprezentat de lansarea operaţiunilor de creditare în România. Fagura a câştigat grupa Scaleups a acceleratorului InnovX BCR, ediţia 2021-2022.
„În această rundă noi am reuşit să atragem o investiţie de 781.000 euro. Ţinta iniţială anunţată a fost de 400.000 de euro, deci practic avem 125% din obiectivul iniţial. Sunt acele fonduri de care aveam nevoie ca să ne putem asigura creşterea pentru următorul an, un an şi jumătate. Banii au venit de la investitori retail, cei mai mulţi investitori fiind chiar investitorii din comunitatea noastră“, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Tudor Darie, CEO şi cofondator al platformei. „Ca să sumarizăm, 287 de investitori în această rundă, care au investit 781.000 euro ce
mai mult la : /www.zf.ro/
Descoperă mai multe la Investor 📈 mapamond🌐media
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.