vineri, 26 aprilie 2024
11.9 C
București
AcasăFederația Rusă„Lumea nu trimite Ucrainei arme ca să reziste, ci o face pentru...

„Lumea nu trimite Ucrainei arme ca să reziste, ci o face pentru că Ucraina rezistă!”

Într-un articol intitulat „Eroismul ucrainean și inima stafidită a Europei”, Sever Voinescu, redactorul-șef al revistei „Dilema Veche”, scrie că ucrainenii, prin rezistența îndârjită pe care o opun în fața trupelor ruse, dau Europei „o lecție despre forța inimii”, care nu ar fi fost posibilă fără sprijinul militar, financiar și politic al Occidentului, subliniind că, în prezent, lumea „nu trimite Ucrainei arme ca să reziste, ci o face pentru că Ucraina rezistă”.

„Pentru americani, evaluarea stării de spirit a ucrainenilor era esențială, după lecțiile din Afganistan și Irak. În aceste două țări, americanii au cheltuit zeci de miliarde de dolari pentru a construi armate care să lupte cu islamiștii și nu a ieșit nimic – soldații locali, plătiți, echipați și antrenați de americani, fie nu luptau deloc, fie sabotau, fie dădeau pur și simplu fuga la inamic cu prima ocazie. În Ucraina, însă, americanii au înțeles că aveau de-a face cu alt gen de oameni. Și i-au ajutat. Și așa avem acum, în Ucraina, o forță militară națională care își apără țara uimitor de eficient în fața unei armate care, pînă de curînd, era socotită invincibilă”, comentează redactorul-șef al „Dilemei Vechi”.


Citeşte întreaga ştire: „Lumea nu trimite Ucrainei arme ca să reziste, ci o face pentru că Ucraina rezistă!”. Cine a spus-o

Povestea care sparge tiparele în Japonia tradiționalistă. Cum a devenit o însoțitoare de bord prima femeie la conducerea Japan Airlines

Numirea în ianuarie a lui Mitsuko Tottori la conducerea Japan Airlines (JAL) a provocat un adevărat șoc în lumea afacerilor din această țară. Nu...
spot_img

latest articles

explore more

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Investor ⓜ mapamond media

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura